Calatoria

Aceasta este povestioara care mi-a castigat sansa de a-mi crea propria ciocolata, la un concurs initiat de Lumea Mare.


Ehe, să tot fie vreun veac de-atunci, dar un veac cu gust suav de unt de cacao.
Poate nu întâmplător, cea mai frumoasă vacanța a mea și-a desfăcut aripile în țara ciocolatei, Belgicuța, în vara ce făcea trecerea de la liceu la universitate.
Pentru întâia oară plecam de-acasa singură, curioasă, dar timidă. Plecam spre un tărâm unde nu cunoșteam pe nimeni. De fapt, eu cunoșteam pe cineva, că la el ma duceam… Urma să-mi petrec vacanța de vară la JF, prietenul meu de corespondență, pescuit cu câțiva ani în urmă din caseta cu adrese de copii din Revista Pif.
Vacanța vieții mele a început la scurt timp după ce avionul ce ma purta a aterizat la Bruxelles. Sunt așteptată de doua ființe magice, mamă si fiu, și purtată preț de vreo oră pe o autostradă cum numai în serialul Dallas mai văzusem.
Vraja și-a făcut efectul total când am ajuns acasă la ei, în Waterloo, unde în ușă am fost întâmpinata de Magicianul Batran, cu un pahar cu o guriță de Murfatlar. Din casă se auzea Gheorghe Zamfir. Oameni care nu văzuseră decât o poză cu mine și care știau doar că sunt româncă…
Vacanța perfectă va începe întotdeauna pentru mine cu “o gurița de Murfatlar si o urechiușa de Zamfir”.

Vedeti, boieri dumneavoastra...

Dregător (deregător, diregător) este un termen care desemna în evul mediu în Moldova şi Muntenia pe boierii aflaţi în serviciul feudal la curtea domnului şi participanţi la sfatul domnesc. Cu vremea, aceşti boieri au căpătat în aparatul de conducere al ţării atribuţii administrative, militare sau judecătoreşti. În cursul veacurilor, atribuţiile unor dregători au căpătat o importanţă mai mare, ale altora au scăzut în importanţă ori s-au schimbat. În documentele scrise în limba slavă dregătorii sunt numiţi praviteli, ureadnici etc., în cele înscrise în limba latină barones şi comites, iar în limba română dregătorilor mari li se spunea boieri, iar celor mici slugi domneşti. Înţelesul original al termenului este de „administrator”.
Sistemul dregătorilor s-a aşezat în Ţara Românească sub domnia lui Mircea cel Bătrân, iar în Moldova sub domnia lui Alexandru cel Bun. Cele două sisteme prezintă asemănări vizibile şi poartă amprenta organizării administrative a Imperiului Bizantin.
În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice (administrative și judecătorești) și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând activități admistrative și de protocol la curtea domnească.
Cum eu, doar in general vorbesc, ma gandesc sa purced a-i insirui si-apoi sa-i iau la puricat:


1 Dregătorii publice
1.1 Banul
1.2 Vornicul
1.3 Logofătul
1.4 Vistierul
1.5 Spătarul
1.6 Pârcălabii
1.7 Armașul
1.8 Portarul
1.9 Hatmanul
2 Dregătorii de curte
2.1 Postelnicul
2.2 Medelnicerul
2.3 Paharnicul
2.4 Stolnicul
2.5 Clucerul
2.6 Pitarul
2.7 Sulgerul
2.8 Comisul
2.9 Șetrarul
2.10 Aga

Dregătorii publice

 

Banul

Principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația din Oltenia, judecător cu dreptul de a pronunța sentința capitală în acest teritoriu supus jurisdicției sale. Termenul "ban", de origine persană, a intrat în limbile slave de sud și în maghiară prin intermediul avarilor. Conducătorul suprem al avarilor a fost hanul Baian (Bayan), nume despre care unii cercetători au presupus că se află la originea rangului de bani medievali

Vornicul

Inițial a fost conducătorul curții domnești; treptat a cumulat cele mai importante atribuții judecătorești în Țara Românească și Moldova. În Moldova au existat doi vornici, în perioada împărțirii țării între urmașii lui Alexandru cel Bun și permanent din secolul al XVI-lea.

Logofătul

Era conducătorul cancelariei domnești; supraveghea redactarea actelor domnști, punea sigiliul domnesc pe aceste acte. Treptat a devenit primul dregător în sfatul domnesc.

Vistierul

Se ocupa de administrația fiscală a țării, de evidența veniturlor și cheltuielilor, a contribuabililor și a scutiților.

Spătarul

Avea un rol mai important în Țara Românească în domeniul militar; conducea corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii.

Pârcălabii

Aveau atribuții administrative și judecătorești în teritoriul circumscris jurisdicției lor, adică a ținutului din jurul cetăților.

Armașul

Apare în documente în timpul lui Ștefan cel Mare și al lui Vlad Țepeș; avea sarcina îndeplinirii pedepselor decise de domn și de sfat.

Portarul

În Țara Românească se ocupa de hotărnicirea moșiilor, de primirea soliilor la curte. În Moldova soliile erau primite de ușar. Portarul de Suceava, care avea și atribuții militare, a fost chiar membru al Sfatului domnesc o perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare.

Hatmanul

Apare în secolul al XVI-lea, ca substitut al portarului în Moldova. Principala atribuție era cea militară, pe care a preluat-o de la portari și pârcălabi. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, hatmanul a ocupat locul al patrulea în sfatul domnesc. Treptat a cumulat și atribuții fiscale.

 

Dregătorii de curte

 

Postelnicul

Era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnului chiar și nechemat. Treptat a dobândit sarcina de a introduce la domnitor soliile și pe cei veniți în audiență. Era ultimul membru al sfatului domnesc. Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea.

Medelnicerul

Îi turna apă domnului pentru a-și spăla mâinile. În secolul al XVI-lea marele medelnicer era membru al Sfatului domnesc.

Paharnicul

Se ocupa de aprovizionare și de ospețele domnești, în special cu vin. Gusta vinul înainte de a fi servit de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit. Apare târziu în Sfatul domnesc. În Moldova se mai numea ceașnic sau cupar.

Stolnicul

Răspundea de masa voievodului și de servirea acestuia la ospețe, de aprovizionarea cu alimente.

Clucerul

Răspundea de magaziile și depozitele domnești. În Moldova exista și jitnicerul, care se ocupa de depozitele de grâne.

Pitarul

Pregătea pâinea pentru domn și pentru slujitorii sau ostașii cu rație zilnică de pâine. În secolul al XVII-lea a devenit mebru al sfatului.

Sulgerul

Se ocupa cu aprovizionarea și distribuirea rațiilor de carne.

Comisul

Avea grija grajdurilor și a cailor domnești.

Șetrarul

A apărut în secolul al XVI-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de război; rolul său sporește în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat.

Aga

A apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea - era comandantul pedestrașilor, fiind subordonat spătarului în Țara Românească și hatmanului în Moldova.

La mijlocul secolului al XV-lea dregătorii au început să ocupe un rol mai important în Sfatul domnesc. La finele aceluiași secol, Sfatul domnesc a ajuns să fie format numai din dregători și foști dregători. Dregătorii nu aveau leafă, fiiind răsplătiți cu danii și scutiri de către domn, cu plata serviciilor prestate locuitorilor (judecăți, hotărnicii, strîngerea dărilor), cu daruri.


Surse:
Magazin Istoric - anul V, nr. 5 (50), mai 1971
Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
Wikipedia

Alo, Centrala

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon, dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo, Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. "Alo, Centrala" putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!" , am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala ".
- " Mi-am ranit degetul... " - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
- " Mamica ta nu este acasa? "- urma intrebarea.
- " Nu este nimeni acasa in afara de mine... "- am bolborosit.
- "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
- " Nu " - i-am raspuns. " M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau... "
- " Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
- " Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel " - spuse vocea.
     Dupa aceea am inceput sa chem "Alo, Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie, iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta." Alta data la telefon, "Alo, Centrala!" "Centrala. " - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o. 
     Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo, Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, "Alo, Centrala" , ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
     Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo Centrala!" Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. " Centrala " Nu planuisem asta, dar m-am auzit spunand: " Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? " ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, " Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum. " Am ras, " Deci tu esti, intr-adevar " - i-am spus. " Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea. "
" Iar eu ma-ntreb, " - zise ea, " daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi... "
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. " Cu placere, " - mi-a spus ea. " Intreaba de Sally." M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally.
" Santeti un prieten? " - m-a intrebat.
" Da, un foarte vechi prieten... Wayne ... "
" Imi pare rau sa-ti spun asta, " - mi-a spus ea. " Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma. "
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, " Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ? "
" Da. " - i-am raspuns.
" Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer "
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally...

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

Sursa: de pe net...

Scoici in sos de vin, miere si usturoi

Ingrediente:

1.5 kg midii
2 linguri ulei masline
1 lingura buna unt
1 lingura zdravana cu miere
6 catei usturoi
100 ml vin alb sec (Sauvignon Blanc, Chablis, Chardonnay)
1/2 legaturica patrunjel
1-2 linguri suc de lamaie
sare, piper

Mod de preparare:

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin. O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
-E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
-Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
-Ajung?, intreba ea cu mandrie. Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.
-Ia-o, spuse el fetitei, si du-o cu grija.
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu. O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
-Colierul acesta a fost cumparat de aici?
-Da, domnisoara.
-Si cat a costat?
-Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.
-Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
-Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.
Un produs Blogger.